Istoriile unor prăjituri care au făcut carieră şi în cofetăriile noastre

De unde vine această prăjitură? Până să ajungem la numele avocatului și politicianului Jean Anthelme Brillat-Savarin (1755–1826), trebuie să facem un ocol prin istoria Poloniei. Exilat în ducatul Lorena, regele polonez Stanisław I Leszczyński (1677 – d 1766) are ideea de a însiropa (fiindcă i se părea prea uscat) un fel de cozonac tradițional în Alsacia și Lorena, numit gugelhupf.

Era o prăjitură de formă aproximativ cilindrică, oarecum similară cu la fel de tradiționala babka, o prăjitură populară în Lituania și Polonia și care se pregătește și la noi, mai ales în Moldova. Una dintre legendele legate de această prăjitură ne spune că inițial a fost însiropată cu un amestec de sirop și alcool tare. Nicholas Stohrer, unul dintre cofetarii regelui Stanisław I, a avut ideea de a turna peste babka sau, după caz, peste gugelhupf, vin de Malaga. A adăugat un pic de șofran, câteva stafide și deasupra a pus frișcă. Mai târziu, Nicholas Stohrer a urmat-o la Versailles pe fiica regelui Stanisław I, Maria Leszczyński, când aceasta s-a căsătorit cu regele Ludovic al XV-lea. Stohrer și-a deschis în 1730, la Paris, propria patiserie, iar un secol mai târziu, la 1835, unul dintre descendenții săi a avut ideea de a înlocui vinul de Malaga din sirop cu romul. Așa a apărut prăjitura rum baba. Revenind la povestea lui Jean Anthelme Brillat-Savarin, trebuie spus că acesta este autorul cărții Psihologia gustului și că a inventat dieta săracă în carbohidrați. După moartea lui Brillat-Savarin, tradiționala babka adusă din Polonia de regele Stanisław I și rafinată de cofetarul său, Nicholas Stohrer, a primit denumirea de gâteau savarin în onoarea inventatorului dietei low carbohydrate.

O rețetă de savarină pe care am testat-o și noi o găsiți aici.

Nu se știe sigur dacă cel care este creditat cu inventarea acestei prăjituri, Marie Antoine (Antonin) Carême, a fost fulgerat de o „inspirație subită” când a inventat eclerul (în franceză există expresii de felul comme l`éclair – „ca fulgerul; într-o clipă”, sau éclair de génie – „inspirație subită”). Născut pe 8 iunie 1784 (d. 1833), Antonin Carême a fost abandonat de părinții lui în 1794, în timpul Revoluției Franceze. Pentru mâncare și un acoperiș deasupra capului, s-a angajat în bucătăria unui restaurant parizian ieftin.

În 1798 a devenit ucenicul lui Sylvain Bailly, care la vremea aceea era un faimos pâtissier, patron al unei cofetării aflate lângă Palais-Royal. Talentat și ambițios, Carême s-a despărțit de maestrul său și și-a deschis ulterior, în 1803, propriul local, numit Pâtisserie de la rue de la Paix. A devenit faimos pentru celebrele pièces montées, care erau niște construcții pline de fantezie (asemănătoare profiterolului), la pregătirea cărora Carême folosea ingrediente precum nuga, marțipan sau vată de zahăr. Despre acestea Carême spunea că reprezintă „o înaltă formă de arhitectură”. A fost cunoscut după apelativele „regele chef-ilor sau chef-ul regilor” (Le Roi des Chefs et le Chef des Rois). Inițial, eclerul a fost numit pain à la Duchesse, prima „atestare documentară” în limba engleză a acestui produs de patiserie fiind consemnată în Boston Cooking School Cook Book, de Mrs. D.A. Lincoln, publicată în 1884. O altă interpretare a denumirii éclair a fost dată de faptul că această prăjitură se mănâncă repede (într-o clipă).

O rețetă de ecler puteți găsi aici.

Sachertorte sau Tortul Sacher este o prăjitură de ciocolată celebră în toată lumea. Povestea care stă la baza apariției acestei specialități culinare este legată de Prințul Metternich, care în 1832 era ministrul afacerilor externe al Austriei. Având programată o întâlnire extrem de importantă, la care urmau să participe oaspeți de seamă, prințul a comandat un desert special pentru cina programată în onoarea distinșilor invitați. Se spune chiar că ar fi exclamat: „Să nu mă faceți de rușine diseară!” Nenorocirea a fost că bucătarul-șef al curții s-a îmbolnăvit, astfel că sarcina preparării desertului-minune i-a revenit lui Franz Sacher, care era în al doilea său an de ucenicie la bucătăria palatului. Sacher, care avea doar 16 ani la acea vreme, s-a achitat cu brio de sarcină, iar rezultatul a fost apariția tortului care încă îi poartă numele. Sigur, toată întâmplarea este probabil o legendă (inventată de fiul lui Sacher, Eduard), însă, ca în orice legendă, există și o fărâmă de adevăr. Tortul conține în principal cremă de ciocolată, la care se adaugă două straturi de gem de caise printre celelalte straturi ale prăjiturii. Blatul este învelit în ciocolată neagră, iar tortul este servit în mod tradițional cu frișcă neîndulcită.

Rețeta de Tort Sacher o găsiți aici.

Dacă despre Antonin Carême nu se poate afirma sută la sută că este inventatorul eclerului, ei bine, măcar are „consolarea” de a fi considerat creatorul tortului Charlotte Russe (așa-numitul tort Diplomat). Tiparul acestui tort este constituit dintr-o „coroană” de pișcoturi, interiorul fiind umplut cu budincă (cremă de ouă). Deasupra se ornează cu frișcă și cu fructe feliate. Sigur, există numeroase rețete pentru tortul Charlotte Russe (Apple Charlotte, Charlotte Malakoff, Cold Charlottes, plus diferitele modalități de a face un tort Diplomat la noi), așa cum există legende cu privire la denumire. De exemplu, se presupune că „charlotte” provine dintr-un cuvânt din engleza veche, „charlyt”, care înseamnă „farfurie cu budincă”.

Se presupune totuși că Antonin Carême a numit tortul în onoarea țarului Alexandru I, denumirea Charlotte făcând referire la cumnata țarului, prințesa Charlotte Mecklenburg-Strelitz, care a fost soția regelui George al III-lea al Regatului Unit. În fine, în Encyclopedia of American Food and Drink, de John F. Mariani (1999), Charlotte Russe este considerat „un desert franțuzesc despre care se presupune că a fost creat de Antonin Carême și care se prepară cu pișcoturi și cremă bavareză…

Rețeta o găsiți aici.

Prăjiturica Sarah Bernhardt sau, în accepțiunea globalistă, Sarah Bernhardt Cookie, este un produs de patiserie creat în 1911 de cofetarul danez Johannes Steen. Acesta a inventat această „prăjiturică” în onoarea celebrei actrițe franceze Sarah Bernhardt, care a venit în Danemarca, la Copenhaga, pentru a fi prezentă la lansarea memoriilor sale traduse în daneză.

„Prăjiturica” este un fursec (macaron) deasupra căruia se pune cremă de ciocolată (ganache) și glazură de ciocolată neagră. Se decorează cu floricele violet făcute din zahăr.

Se spune că în timpul vizitei la Copenhaga, Sarah Bernhardt a adus atâtea cuvinte de laudă acestei prăjituri tradiționale daneze, încât oamenii i-au dat numele celebrei actrițe pe care Oscar Wilde o considera „The divine Sarah”.

Anterior, în 1883, în timpul unei vizite la Copenhaga în timpul căreia Sarah Bernhardt a jucat în celebra piesă Froufrou, regele Christian al IX-lea i-a închinat un toast cu ocazia decernării Ordinului Danez de Merit. Regele a invitat-o la Palatul Elsinore ca să-i arate mormântul lui Hamlet și ca să bea apă din fântâna Ofeliei.

În aceeași seară, la întoarcerea în Copenhaga, studenții danezi i-au cântat piese din folclorul nordic și au presărat petale de trandafir în apă dinaintea ambarcațiunii cu care călătorea.

O rețetă de bezele, pe care am testat-o și noi, găsiți aici.

Tortul Saint Honoré – sau, după denumirea franceză, Gâteau Saint Honoré, este un desert al cărui nume a fost inspirat de patronul spiritual al brutarilor și cofetarilor francezi, Saint Honoré (sau Honoratus), care a fost episcop de Amiens. Tortul a fost creat în 1847 într-o patiserie de pe Rue Saint Honoré din Paris.

După unele informații, Gâteau Saint Honoré este folosită pentru testarea cunoștințelor și abilităților elevilor care se instruiesc în școlile de patiseri din Franța. Într-adevăr, pentru a face un tort Saint Honoré este nevoie nu doar de pricepere, ci și de experiență. Ca bază se folosește un strat de blat pufos, iar pentru partea de deasupra, gogoși (ca la profiterol) umplute cu cremă (ca la ecler), cremă Chiboust (cremă de vanilie și albușuri bătute), iar ca topping, caramel.

Rețeta completă pentru acest tort o găsiți aici.