Savarinul lui Emil Frederic (1923)

Desfaceți drojdia în puțin lapte călduț și lăsați deoparte câteva minute. Dacă folosiți din grabă sau greșeală lapte rece nu se întâmplă nimic grav însă aluatului îi va lua mult mai mult timp să crească (câteva ore în plus). Drojdia instant se poate folosi fără timpi de așteptare și desfacere în lapte.

Puneți restul ingredientelor în bolul robotului și turnați peste ele drojdia. Amestecați bine la viteză mică cu paleta de unt. Trebuie să obțineți un aluat ca o cremă, foarte lipicios. Acoperiți cu un prosop și lăsați la căldură, dar nu lângă o sursă de căldură până crește substanțial. Acest proces durează în funcție de temperatura din cameră și poate lua și mai mult de o oră. Luați din bol și puneți într-o formă unsă cu unt și tapetată cu făină. Emil Frederic cere o formă de metal cu gaură la mijloc așa că noi am folosit o formă de kugelhopf cu diametru de 20 cm și înălțimea de 9 cm. Deoarece prin mutare din bol aluatul a pierdut din volum (a umplut cam jumătate din formă) l-am lăsat să crească iar circa o oră.

Cuptorul se pre-încălzește la 180 grade Celsius; puneți compoziția în cuptor și lăsați pentru 40 de minute la această temperatură, verificând după primele 30 minute cu o scobitoare dacă e făcută. Dacă scobitoarea (sau mai bine o frigăruie de lemn) iese curată putem scoate și lăsa să se răcească.

Ca să ne asigurăm că prăjitura iese întreagă din formă, fără accidente, o ajutăm cu un cuțit subțire desprinzând lateralele și trântind ușor forma de masă. Succesul depinde de cât de atent am uns cu unt și făină forma în toate cotloanele ei (cele de bundt/kugelhopf au multe indentații).

La acest moment am obținut o prăjitură de 500 g cu diametru de 20 cm și înălțime de 8 cm. Desertul nostru va mai lua în greutate după ce face baie în sirop.

Sirop

500 g apă

250 g zahăr

1/2 lămâie

100 ml rom bun sau esenţă de rom, după gust

Sfat: vă puteți juca cu aromele siropului folosind Limoncello, lichior de cafea sau altă băutură preferată.

Se pun la fiert apă cu zahărul și lămâia (în original Emil Frederic folosea sare de lămâie). Se fierbe bine până când siropul capătă o foarte fină corpolență (atenție - scopul nu este să îl îngroșăm/să reducem cantitatea). Se ia de pe foc și se lasă să se răcorească. Romul se adaugă peste siropul rece  (nu vă zgârciți, puneți din cel ținut de jumătatea voastră mai bună pentru prietenii apropiați; dacă vreți să mănânce și cei mici puneți din cel de desert, la fiolă).

Când prăjitura scoasă din formă s-a răcit suficient cât să poată fi manevrată ușor, se pune într-un castron adânc și larg și se toarnă peste ea siropul. Se lasă câteva minute apoi se întoarce cu grijă și se repetă operațiunea de câteva ori astfel încât să ne asigurăm că atât baza cât și vârful sunt bine îmbibate cu sirop.

Glazură

În rețeta originală autorul folosește puțină marmeladă moale de caise cu care pensulăm toată prăjitura. Noi am considerat că pasta de măceșe are o textură mai fină și am folosit-o pe aceasta, dar sigur că am fi putut da la blender gem de caise pentru a obține o pastă fină. Prăjitura este însă bună și fără gem căci siropul este suficient de dulce.

Savarinul lui Frederic se oprește aici. Se decorează cu câteva fructe, scrie autorul. În rețeta originală nu există frișca cu care asociem astăzi această prăjitură. Sigur că nimic nu ne împiedică să o punem și, pentru a nu acoperi frumusețea formei, noi am ales să punem frișcă în golul din mijlocul ei, terminând cu un moț estetic deasupra.

Părerea cofetarului nostru:

• este un desert ce stă și azi cu mândrie pe masă
• are o textură puțin mai fermă decât cele de cofetărie

Știați că? În franceză desertul se numește baba au rhum, dar baba în Bucovina se referă la mici cozonaci, iar în Republica Moldova prăjitura cu acest nume este complet diferită de savarină sau cozonăcei.