Drive-in la Fialkowski: cofeturi cu servire la… trăsură

La început însă o să ne mărginim să spunem că, în București, localul Fialkowski – aflat pe Calea Victoriei (fostul Podul Mogoșoaiei), la parterul Casei Török din Piața Teatrului – a fost înființat în 1853 de cofetarul cu rădăcini poloneze, Fialkowski. Clădirile arătau pe atunci cu totul altfel și este important să amintim că atât vechiul Teatru Național cât și Casa Török (pe locul căreia a fost construit, de către Societatea Adriatica), nu mai există.

O să adoptăm de acum încolo alăturarea „cafeneaua Fialkowski”, denumire împământenită și rămasă ca atare în jargonul citadin, cu precizarea că atât cafeneaua, cât și cofetăria – care aveau săli diferite – au fost frecventate asiduu de artiști renumiți în epocă, scriitori, politicieni sau actori, printre aceștia numărându-se Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Xenopol, George Sion sau Matei Millo.

Existau trei localuri cu cofeturi între care concurența era acerbă: una dintre cele mai reputate cofetării, care funcționa încă de la 1850, era cea a italianului Giovanni, specialistul în înghețată. Peste un timp i s-au alăturat Capșa și Fialkowski, rivalitatea dintre aceste trei localuri cu cofeturi, zaharicale și înghețată devenind una proverbială.

La Capșa, la Fialkowski și la Giovanni „opreau trăsurile muscalilor cu cucoanele care ieșeau la plimbare pe Podul Mogoșoaiei și care erau servite la trăsură cu cofeturi și «înghețături»”^[1]. „La puțin timp după deschidere, localul devenise – datorită și poziției sale centrale – punctul în care se întâlneau aproape toate marile personalități ale zilei. Timp de peste patru decenii, Fialkowski a traversat istoria Bucureștilor aureolată de amintiri, de momente istorico-politico-literare demne de interes pentru posteritate.”^[2]

Până la această posteritate însă, e interesant de precizat faptul că produsele de la Fialkowski rezolvau (sau nu) inclusiv chestiuni arzătoare… de amor. Pe la 1866 (ne spune Gheorghe Crutzescu în Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011) „se așează în Piața Constantin-Vodă, într-o clădire definitivă de lemn, faimosul circ Suhr”. În „avântul amorului” al acelor vremuri, mult râvnita domnișoară Paulina Suhr era vânată de tinerii gătiți cu „redingote pe talie, pantaloni pepita, ghete de lac cu gumilastic, lavaliere, jobenuri, favoriți și imperiale, monocluri cu ramă și cu șnur”.

Cu greu se putea intra în grațiile Paulinei: „Și câte drame de gelozie, în drum spre casă, datorite «pozelor academice ale d-rei Suhr»! Căci Paulina era frumoasă și, zice-se, cuminte. În zadar un roi de adoratori îi oferea, în fiecare seară, bomboane de la Fialkowsky și buchete strânse în hârtie dantelată, d-ra Suhr rămânea rece.” Așa cum spuneam, concurența era acerbă și căpăta uneori aspecte hilare:

„Nici prezentarea mărfii nu-i lăsa nepăsători pe frații Capșa. Astfel scrie Anton lui frate-său, la Paris: «Când vei alege cutiile, caută ceva mai mare și mai frumos, să ne putem deosebi de Fialkowski.”

Din nefericire, pentru Fialkowski (și nu numai) după glorie urmează și decăderea. „Concurența lui Fialkowsky nu ținu mult, căci cofetăria decăzuse, iar bătrânul Giovanni murise.” Casa Capșa a ieșit triumfătoare din această cursă nebunească în trei și a rămas „cea dintâi din București și una dintre cele dintâi din Europa”, după cum ne spune Gheorghe Crutzescu.

În 1898, în spațiile folosite atâta vreme de Fialkowsky a fost deschis un local de lux, Restaurantul Elysée, cu bucătărie franțuzească. Casa Török a dispărut în 1938, iar în locul ei a fost construit unul dintre imobilele Societății Adriatica. Interesant este că la parterul acestui bloc a funcționat un timp una dintre cofetăriile Zamfirescu, foarte apreciate la acea vreme de bucureșteni. Localul a fost puternic avariat în cursul bombardamentului de pe 4 aprilie 1944.

^[1] Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu, De la hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental, editura Sport-Turism, 1979.

^[2] Ibidem.