Pasca, desertul simbol din Duminica Mare

Pasca este un desert pascal (pâinea de Paște) specific Balcanilor și cu un istoric îndelungat, care se întinde pe multe secole. O întâlnim atât la noi, cât și la bulgari, muntenegreni, sârbi, la albanezii creștini, în unele regiuni din Croația sau la grecii din Pind (poate și numele pinza al acelui desert din 1875, prezentat și de noi într-un alt articol vine tot de aici). Tot pâini rituale, dar mai mult spre colaci sau turte, se fac și în țările de la nord de România. La noi, pasca este bogată „cu dărnicie boierească, chiar de este frământată în cel mai umil bordei”^[1].

Ulterior, aluatul simplu a fost îmbogățit: „Creștinii au simțit nevoia de a materializa marea bucurie și în alimentația de zi cu zi. Până astăzi, pentru a marca o sărbătoare sau un eveniment important în viața noastră, ne îmbrăcăm cu hainele cele bune sau schimbăm ceva în meniu. Acest lucru l-au căutat și creștinii. Au încercat să exprime culinar bucuria Învierii – și ce gust mai potrivit decât dulcele să găsească?”^[2]

„Cea mai însemnată coptură, pe care o mănâncă atât românii din Bucovina, cât și cei din Moldova în decursul sărbătorilor Paștilor, este pasca.”^[3]

Dar există și niște diferențieri, așa cum ne explică etnograful Varvara Buzilă^[4]: „La sud (județul Cahul din Republica Moldova, Reni, Chilia din Ucraina), în afară de pască mai apar câteva copturi importante ca rol și funcții: pupeze, burnăcei, colaci, cozonaci, iar în Bucovina se prepară: moși, babe, cozonaci, plăcinte, învârtite. În restul teritoriului pâinea este mai uniformă, fiind reprezentată de pască și cozonac.”

„Zilele benefice pentru coptul pâinii pascale sunt Joia Mare și Sâmbăta Paștelui (…). Prescripțiile tradiției cereau ca pentru una dintre cele mai mari sărbători ale anului să se pregătească o pâine deosebită, în stare să reprezinte trupul lui Hristos, a cărui Înviere o reactualiza. De aceea orice fărâmă de pâine pascală era respectată ca atare. De pe covată era ros tot aluatul, ca fetele să se căsătorească. La Paști, ca la Crăciun, multe gesturi cu finalitate apotropaică tind să capteze sacralitatea în alimente și s-o transmită oamenilor, animalelor, păsărilor. Ca și la Crăciun, și la Paște, cea mai răspândită formă reprezintă un cerc având o cruce în centru. Pe locul doi ca frecvență este cozonacul: alungit, de formă dreptunghiulară. Între aceste două pâini există deosebiri plastice și funcționale. (…)

Pasca cu brânză este mai veche decât celelalte pâini ale ciclului (ritual n.n.). Denotă această vechime faptul că prima este modelată, este prima pusă în cuptor, numai pe ea o duc la sfințit la biserică. Mai apoi cu ea sunt binecuvântați toți ai casei. Pretutindeni, crucea ei este numită crucea Paștelui.

Cununa pascăi este consumată de oameni în cele trei zile de Paști, iar crucea este dată la vacă tot în această perioadă sau la Sf. Gheorghe, pentru a le păstra laptele. Pasca servea drept aliment de bază la mesele rituale din cele trei zile de Paști. «Ea se corelează cu simbolul renașterii și regenerării inclus în temporalitatea sărbătorii și vizează revitalizarea, revigorarea forțelor celor ce mănâncă din pască, cu efecte asupra sănătății lor.» La sărbătorile de Paști, tot cei tineri se duceau în ospeție la cei mai în vârstă cu cadouri din pâine. Finii mergeau la nași, nepoatele la moașă cu o pască sau cu doi colaci.”^[5]

Din aluatul de cozonac se întinde o foaie groasă de circa 0,5 cm și de forma tăvii în care se coace. Se unge tava cu unt și se așază foaia de aluat pe fund. Din alte două bucăți se fac pe masa de aluat suluri de grosimea creionului, se împletesc și se așază de jur împrejur lipite de marginea tăvii, apăsând capetele ca să se unească între ele. Se lasă să crească.

Se freacă împreună brânza cu untul și zahărul. Se adaugă ouăle pe rând, sarea, apoi făina și laptele. La urmă se pun vanilia, coaja de lămâie, stafidele alese și spălate. Se toarnă în formă. Se ung cu ou atât aluatul, cât și brânza și se dă la cuptor. Când este gata se scoate din formă după ce s-a răcit.

Găsiți această rețetă de pască cu brânză aici.

Din rețetele Sandei Marin noi am încercat și pasca cu griș, pasca cu orez și o pască cu ciocolată.

^[1] Doxologia.ro

^[2] Ibidem

^[3] Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români, vol. I, II, III, București, 1898, 1899, 190l, p 124.

^[4] Varvara Buzilă, Pâinea aliment și simbol. Experiența sacrului, editura GastroArt, 2018.

^[5] Ofelia Văduva, Pași spre sacru