Elisabeta a României, soția lui Carol I, a fost una dintre cele mai iubite regine ale României, patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare. Iubitoare și creatoare de artă și literatură, era o bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă; avea în același timp și calități de pictor. Excelentă amfitrioană, femeie rafinată și cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alții, Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu. Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât și pe George Enescu[1]. În calitate de scriitoare și-a ales pseudonimul literar Carmen Sylva (din latină – Cântecul Pădurii).
Regina Elisabeta a încercat din răsputeri ca fiul său, principele Ferdinand, să se căsătorească din dragoste cu Elena Văcărescu, protejata reginei. Atât Carol, cât și Parlamentul s-au opus și, până la urmă, în ianuarie 1893, Maria de Edinbourg, noua prințesă moștenitoare, ajunge la București.







