Despre una dintre aceste cărți, cea semnată de Kogălniceanu și Negruzzi (200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești) am tot vorbit pe dulceromanie.ro. Spre exemplu, în acest articol detaliem întreaga poveste.
La doar cinci ani după apariția volumului menționat mai sus, în 1846, tot la Iași apare, în traducerea Postelnicului Manolachi Drăghici, o altă carte de bucate: Rețete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mai a lui Robert, întâiul bucătar al curției Franției, potrivit pentru toate sterile. Bucătarul evocat în titlu este unul dintre cei mai importanți specialiști ai secolului al XVII-lea, creatorul sosului care-i poartă numele. Volumul conține rețete de tot felul și din mai toate gastronomiile europene și este o traducere fidelă, fără adaptări regionale.
Cu cât ne depărtăm de jumătatea secolului al XIX-lea, cu atât observăm că scrisul rețetelor se profesionalizează (în 1949 și în 1865 se tipăresc primele două cărți de bucate și în Țara Românească, iar în 1874 apare și prima carte de bucate în limba română din Ardeal).
Apar din ce în ce mai frecvent unitățile de măsură, arhaismele sunt înlocuite cu neologisme sau sunt explicate, iar trendul este vizibil occidental. Deja suntem în epoca în care șalvarii și ișlicul fuseseră înlocuite cu moda pariziană sau vieneză. Așijderea și în gastronomie.
În 1871 apărea la Galați volumul Buna Menageră, semnat Ecaterina Colonel Steriad(y) și subintitulat „Carte de bucate practică conținând bucătăria română, franceză și germană. Tot felul de prăjituri, dulcețuri, înghețate, precum și bucătăria vegetariană”. Este cea de-a treia carte de bucate tipărită în Moldova, dar prima întocmită de o femeie. Cartea a avut nenumărate ediții până după 1900.
Am selectat câte două rețete din fiecare volum prezentat, prăjituri care fac parte din rețetarul internațional și pe care le știm și noi de cel puțin 150 de ani.






