În 1896, odată cu împăratul Franz Joseph și ducele de Edinburgh, Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, tatăl viitoarei regine Maria, pe atunci abia căsătorită de patru ani cu principele Ferdinand I, ajunge în România. În memoriile ei, regina notează:
(…) Papa bineînțeles fu găzduit în casa noastră și îmi aduc aminte că i-am făcut o ciudată rugăminte, să-și aducă cu el bucătarul. Papa a răspuns glumind, că i se ceruse adesea să ia cu el un prieten, o pușcă sau o undiță, dar că era întâia oară când fusese poftit cu bucătar cu tot, însă îl va aduce.
Pricina acestei rugăminți neobișnuite era că în casa noastră de curând întemeiată erau întotdeauna neînțelegeri cu bucătarii. Parcă era un făcut, nu împlineau niciodată anul la noi, și uneori mă găseam destul de încurcată, căci casa noastră era foarte mare și foarte greu de pus pe roate. (…) Generalul Robescu, șeful casei noastre, de altfel un om foarte plăcut, nu era nicidecum în stare să descurce greutățile pricinuite de meșterii culinari.
Ajunsese de pomină în familie, pentru că nu-i puteam ține multă vreme, și mama mă necăjea mereu din această cauză. Ba într-un rând puserăm rămășag că de izbuteam să țin bucătarul până la anul nou îmi va da o acuarelă italienească, a ei, pe care o doream de mult. Îmi câștigai acuarela, dar n-aș putea să jur că bucătarul a stat la noi mult după 1 ianuarie.
Bucătari de toate soiurile și de toate neamurile se perindară neîncetat în primii ani: un rus care voia să se îmbogățească prea repede, un german care era întristător de nepriceput, un francez care se credea poet, ascundea muzicuțe în budinci și arăta cu lipsa de stăpânire a firii lui latine că nu putea suferi pe Generalul Robescu, un polonez bolnav de degerături la degete și un ceh care nu se împăca cu nevastă-sa etc. etc.
Trebuie să mă grăbesc să adaug că bucătarul ce-l am acum în serviciu își va serba în curând jubileul de 30 de ani, ceea ce arată că dificultățile culinare n-au dăinuit veșnic.
