Iată și o descriere ceva mai amănunțită a pitoreștilor negustori de altădată: „Cu portul lor turcesc (mintean colorat cu flori de găitane negre, șalvari de aba, pe cap cu fesuri roșii cu ciucure negru, iar în picioare purtând cipici de opincă vârfuiți în sus), acești negustori duceau pe brațul stâng un coș pe gura căruia sta o tavă cu multe despărțituri, pentru fiecare din zaharicalele ce le vindeau; iar cu mâna dreaptă purtau o doniță curată bătută în semilune de tablă de alamă, doniță în care țineau bragă (o zeamă de mei umezit pentru înăcrire și apoi îndulcită cu zahăr praf) răcită de un bulgăre de gheață ce plutea în ea. Firi blânde, ca toată nația lor, și oameni foarte cumsecade, bragagiii erau patima copiilor, care, cu un gologan de cinci parale, puteau cumpăra de la ei o cană de bragă ori două feluri de zaharicale ori chiar numai un rahat și o jumătate de bragă – după cum le poftea inima”, mai adaugă la fel de pitorescul în limbaj George Costescu.
Însă nu doar turco-bulgarii se ocupau cu un astfel de comerț, o ramură aparte constituind-o vânzătorii de limonadă: „Limonagiii erau uneori și rumâni oacheși. Aceștia purtau câte una sau două donițe, după cartierul în care se depărtau sau după deverul ce-l făceau. Donițele lor erau vopsite cu verde, iar cercurile – negre, aveau capacul găurit atât cât să treacă prin gaură o sticlă de cele lunguiețe și roșii, care, fiind și ea găurită în fund și băgată în limonada din doniță, se umplea și lăsa apoi limonada să curgă cu presiune, ca din sifon, în paharele în care era servită – niște pahare de sticlă cioplită, de culoare verde-sidefie, întocmai ca acelea care se vând prin magazinele fabricii Rosenthal și se pretind a fi sticlărie de mare preț. Limonada era fabricată la ei acasă, din apă înăcrită cu lămâie stoarsă și colorată cu zahăr ars, apoi răcită cu bulgărul de gheață aruncat în doniță.
