Pitoresc şi melancolie – limonagiii şi bragagiii de altădată

Pe timpuri, orașele românești erau împestrițate de tot felul de negustori ambulanți: printre ei simpaticii limonagii și bragagii, care te ajutau să te hidratezi pe caniculă.

 

Pitoresc şi melancolie – limonagiii şi bragagiii de altădată

 

„Suntem balcanici” este o expresie intrată în folclorul național, și ar trebui să ne mândrim cu asta, îndeosebi când (ar trebui să) ne bucurăm de ceea ce am luat bun din Orient și am adaptat, cu talentul nostru de a prelua influențe din toate zările pământului, la necesitățile proprii.

Am zice că ni s-ar potrivi mai degrabă sintagma „suntem universali”, fiindcă importul de obiceiuri nu e întotdeauna nociv. Bunăoară, să facem referire la băuturile răcoritoare, dar alea adevărate, care unora ne-au bucurat copilăria (au existat cândva răcoritoare foarte bune în cofetăriile noastre) sau altora ne trezesc nostalgii retrospective, fiindcă acestea vizează o vreme care a rămas doar în unele referiri istorice sau în cărți scrise de iubitori ai întâmplărilor mundane.

Să vedem așadar cu ce se răcoreau românii și cine erau „furnizorii” acestor răcoritoare rămase încă în memoria colectivă:

„Negustorii umblăreți ce erau de obârșie balcanică aveau specialitatea dulciurilor și a băuturilor răcoritoare vara și înfierbântate iarna. Cei mai căutați și mai cu dever erau bragagiii și limonagiii. Primii erau în mare parte turco-bulgari (rumelioți) pripășiți pe la dughenele-bragagerii risipite prin unele mahalale și care erau adevărate laboratoare de cofetărie, în care se fabricau în cantități destul de mari: rahat, alviță, tot felul de nugale cu nuci, cu năut, cu susan sau cu alune, și «bidji-bidji», ca un fel de lumânări groase din cocă de rahat, închegată cu zahăr legat și prinsă pe sferturi de nuci înșirate pe sfoară”, ne spune jurnalistul și avocatul George Costescu în lucrarea sa Bucureștii vechiului regat, reeditată în 2005 la editura Capitel.

 

Iată și o descriere ceva mai amănunțită a pitoreștilor negustori de altădată: „Cu portul lor turcesc (mintean colorat cu flori de găitane negre, șalvari de aba, pe cap cu fesuri roșii cu ciucure negru, iar în picioare purtând cipici de opincă vârfuiți în sus), acești negustori duceau pe brațul stâng un coș pe gura căruia sta o tavă cu multe despărțituri, pentru fiecare din zaharicalele ce le vindeau; iar cu mâna dreaptă purtau o doniță curată bătută în semilune de tablă de alamă, doniță în care țineau bragă (o zeamă de mei umezit pentru înăcrire și apoi îndulcită cu zahăr praf) răcită de un bulgăre de gheață ce plutea în ea. Firi blânde, ca toată nația lor, și oameni foarte cumsecade, bragagiii erau patima copiilor, care, cu un gologan de cinci parale, puteau cumpăra de la ei o cană de bragă ori două feluri de zaharicale ori chiar numai un rahat și o jumătate de bragă – după cum le poftea inima”, mai adaugă la fel de pitorescul în limbaj George Costescu.

Însă nu doar turco-bulgarii se ocupau cu un astfel de comerț, o ramură aparte constituind-o vânzătorii de limonadă: „Limonagiii erau uneori și rumâni oacheși. Aceștia purtau câte una sau două donițe, după cartierul în care se depărtau sau după deverul ce-l făceau. Donițele lor erau vopsite cu verde, iar cercurile – negre, aveau capacul găurit atât cât să treacă prin gaură o sticlă de cele lunguiețe și roșii, care, fiind și ea găurită în fund și băgată în limonada din doniță, se umplea și lăsa apoi limonada să curgă cu presiune, ca din sifon, în paharele în care era servită – niște pahare de sticlă cioplită, de culoare verde-sidefie, întocmai ca acelea care se vând prin magazinele fabricii Rosenthal și se pretind a fi sticlărie de mare preț. Limonada era fabricată la ei acasă, din apă înăcrită cu lămâie stoarsă și colorată cu zahăr ars, apoi răcită cu bulgărul de gheață aruncat în doniță.

 

Pitoresc şi melancolie – limonagiii şi bragagiii de altădată

 

Băutura asta se vindea: două pahare pentru cinci parale și, pe căldurile mari, se desfăcea de zor în strigătele negustorului: «Șampania rece!… două la cinci!… numai zeamă de lămâie… o vând să nu mai rămâie…» – și multe de-astea cu care strângeau lumea în jurul lor”, povestește cu farmec jurnalistic George Costescu.

Sigur că lumea din ziua de azi este mult mai rafinată și, pe bună dreptate, are pretenția unei serviri în condiții igienice cu produse sigure și de calitate. Uitându-ne însă în trecutul ăsta îndepărtat și improbabil și imaginându-ne limonagiii și bragagiii înconjurați de mușterii de toate vârstele, parcă ni se face poftă de o limonadă veritabilă și de o bragă așa cum nu se prea mai găsește în zilele noastre.