Unde se găsea cel mai bun profiterol în Bucureştiul anilor ΄70

Generațiilor de după Revoluția din decembrie 1989 le-ar fi mai greu să găsească dezlegarea enigmei, neavând la îndemână fluxul memoriei sau experiența necesară, ci doar informații găsite sporadic pe internet.

Uzând de limbajul triumfalist al vremurilor, Constantin C. Giurescu ne dă câteva indicii în volumul său monumental Istoria Bucureștilor (Editura Sport-Turism, 1979): „După al Doilea Război Mondial se înregistrează o nouă creștere a numărului cofetăriilor; se remarcă acum cofetăriile de stat, care desfac prăjituri, bomboane și tot soiul de dulciuri standardizate, la prețuri tip. Cofetării noi, spațioase, instalate într-un cadru elegant, cu mobilier adecvat, cu vitrine atrăgătoare, se întâlnesc în toate părțile orașului, nu numai în centru – cofetăriile Turn, Scala, Universității, Athénée Palace, Teatrului, Albina etc.”

„Aici se strângea lumea bună, protipendada bucureșteană, mai ales beizadelele din acel timp”

În acel enigmatic „etc.” de la finalul înșiruirii de cofetării unde se puteau servi cele mai bune prăjituri și zaharicale din București poate fi inclusă, fără putință de tăgadă, și Casata, care se afla pe bulevardul Magheru, colț cu Take Ionescu, între cunoscutul magazin de „delicatețuri” Vânătorul și nu mai puțin cunoscuta terasă Grădinița. Casata funcționa la parterul unui bloc construit în 1938 după planurile arhitectului Jean Văleanu.

„Casata a devenit celebră tot datorită cofetăriei, tot după război. Era locul unde cel puțin eu mă duceam foarte des, fiindcă făceau niște prăjituri profiterol extraordinare. Aveau casate. Casata era o înghețată lunguiață și triunghiulară, împărțită în trei: fistic, vanilie și ciocolată și între cele trei era pusă dulceață de obicei de vișine, de cireșe. Era o înghețată foarte bună, era învelită în staniol. Avea parfait-uri, care aveau formă paralelipipedică și erau în general din ciocolată sau din vanilie sau din vanilie și ciocolată sau cu fistic, tot așa, învelite într-o hârtie albă sau în staniol. Casata era 3 lei, profiterolul era 11,25 lei, café frappé-ul era în jur de 6 lei, foarte bune și acestea, așa, cu multă frișcă în niște pahare înalte. Se găseau și fursecuri și bomboane, era o cofetărie bună”, povestea într-un interviu istoricul Dan Falcan. (de aici: https://www.romaniatv.net/amintiri-dulci-de-odinioara-cofetariile-din-bucurestiul-vechi-galerie-foto_47312.html)

Unul dintre cei care frecventau în acei ani cofetăria Casata este și scriitorul și publicistul Stelian Tănase, care ne dă, pe blogul său, detalii prețioase despre atmosfera de acolo:

„Aici se strângea lumea bună, protipendada bucureșteană, mai ales beizadelele din acel timp… Elevi de la liceele Caragiale, MV, Lazăr, Spiru Haret. (…) Casata era locul cel mai monden pentru adolescenții din Bucureștii acelor ani din interregnul dintre terminarea liceului și studenție, 1970-1973. Câteva prețuri: profiterolul 11 lei – scump, (prăjitura – n.r.) casata era OK pentru acea vreme, 3 lei. Café frappé-ul costa 6 lei cred, dar nu mă omoram. De obicei era preferatul fetelor și trebuia să ai bani potriviți să li-l oferi. Eram cavaleri. Asta rărea expedițiile haitei la Casata – era o aventură costisitoare. Dar aveam ce povesti.” (articolul, de aici: https://www.stelian-tanase.ro/cofetaria-casata/)

Profiterolul de la Casata, fie și așa scump, era de departe prăjitura preferată a celor care frecventau această cofetărie, însă nu era singura delicatesă dulce care se găsea aici. Dintre produsele foarte gustoase servite la Casata sunt de amintit miniaturile de choux a la crème umplute cu cremă de ciocolată cu turnulețul de înghețată alături, desertul Parfait, mascotele, cataiful, diverse sortimente de înghețată, Coupe Jacques, Joffre, „ciupercuțele”, șarlotele etc.

Dincolo de toate aceste bunătăți dulci, care alimentează nostalgiile celor care au trăit acele vremuri, trebuie să spunem, în concluzie, că expresia „profiterolul de la Casata” intrase puternic în limbajul urban al Bucureștilor anilor 1970. Sigur, mai erau și alte cofetării unde se făcea profiterol, însă cel de la Casata a rămas, dacă e să ne uităm la opiniile „martorilor oculari”, imprimat definitiv în memoria celor care au gustat faimoasa prăjitură.