Pornind de la o informație firavă, găsită în volumul Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian (Editura Humanitas, 2015, ediție integrală), din care deducem că autoarea voia să meargă, însoțită de prietene „la Angelescu sau la Zamfirescu”, am pornit detectivistic la o investigație foarte pasionantă și deopotrivă cu rezultate „dulci”, mai ales având în vedere că am identificat trei localuri unde erau vândute, atât în perioada interbelică, cât și în timpul războiului, unele dintre cele mai gustate și apreciate produse de cofetărie din București.
Să mergem însă, înainte de toate, la mărturia lăsată de istoricul Constantin C. Giurescu în volumul Istoria Bucureștilor (Editura Sport-Turism, 1979): „După primul război mondial, numărul cofetăriilor se înmulțește considerabil; întreprinderile mai mari, ca Zamfirescu și Angelescu, își deschid o serie de magazine în diferite puncte ale orașului, aprovizionate exclusiv cu produse ale fabricii respective; se adaugă magazinele Societății Meinl, care desfac și ele, pe lângă cafea, ciocolată și ceai, și unele soiuri de prăjituri mici; de asemenea, magazinele cunoscutei firme elvețiene de ciocolată Suchard.”
Mergând deocamdată pe firul poveștii produselor Zamfirescu, am identificat din unele fotografii două puncte de desfacere. O imagine veche a Pieței Sf. Gheorghe (pe lângă biserica Sf. Gheorghe Nou, în capătul dinspre bulevardul Brătianu al străzii Lipscani) ne arată Drogueria Zamfirescu în toată splendoarea ei. O altă imagine este din timpul războiului, imediat după bombardamentele din 4 aprilie 1944. Se poate desluși firma Zamfirescu la parterul blocului Adriatica din Piața Teatrului.
