Istoria bicarbonatului de sodiu

Bicarbonatul este un ingredient descoperit încă de pe vremea faraonilor, fiind utilizat începând cu domnia regelui Khufu, faraon al Regatului Vechi al Egiptului între anii 2589 î.H. și 2566 î.H. Amestecul egiptenilor era cunoscut drept „natron” și se folosea la îmbălsămare. De asemenea, praful era utilizat și la vopsirea țesăturilor, la fabricarea sticlei sau a parfumurilor.

Varianta pe care o folosim astăzi în bucătărie este o creație chimică din 1846, când Austin Church și John Dwight au început să vândă produsul sub numele de Arm & Hammer Church & Co. Baking Soda. Parte din campania de popularizare a ingredientului au fost și cărțile de bucate create de aceștia, cu rețete pentru pâine, prăjituri, budinci și multe altele, inclusiv câteva din rețetele de familie. Campaniile au continuat de-a lungul anilor, fiind însoțite și de acțiuni împotriva prafului de copt, care începuse să fie popular aproximativ în aceeași perioadă.

Există mai multe metode prezentate de bucătari și cofetari pentru folosirea bicarbonatului. Unii menționează amestecarea bicarbonatului de sodiu cu făina, zahărul și alte ingrediente sub formă de pulbere, iar acidul – oțetul sau sucul de lămâie – se recomandă a fi amestecat cu ingredientele lichide. Astfel, reacția de eliminare a dioxidului de carbon are loc direct în aluat.

Pentru bicarbonatul de sodiu există și varianta în care acesta este amestecat cu un ingredient lichid și acid precum iaurtul, oțetul, zeama de lămâie sau laptele bătut, formându-se bule de carbon. Acestea ajută aluatul să crească, iar textura devine mai pufoasă și mai afânată.

Spre deosebire de praful de copt, bicarbonatul produce reacții de trei-patru ori mai puternice, făcând aluatul mult mai poros. Acest aspect îi dă frăgezime, însă se fărâmițează ușor.