Oana-Alexandra Burcă
4 ouă
100 g zahăr
200 ml ulei
200 ml lapte
1 linguriţă de sare
1 pliculeţ de praf de copt
1 linguriţă bicarbonat de sodiu
făină cât cuprinde
750 g zahăr
270 g făină
3 linguri lapte
1/2 linguriţă de sare
450 g ciocolată amăruie
600 g unt
esenţă de rom după gust
nucă măcinată sau nucă de cocos
Mod de preparare
Foile: Într-un bol mixăm ouăle cu zahărul până obţinem o compoziţie cremoasă. Adăugăm pe rând laptele, sarea, uleiul. La final încorporăm făina amestecată cu praful de copt şi bicarbonatul. Obţinem un aluat elastic, uşor de lucrat. Coacem cele 8 foi pe dosul tăvii de cuptor.
Crema: Laptele îl punem la fiert împreună cu sarea. Separat, punem zahărul la caramelizat. Când s-a topit zahărul, adăugăm făina şi amestecăm continuu. Turnăm treptat laptele fierbinte, amestecând cu o spatulă de lemn până când îl încorporăm pe tot, iar crema se îngroaşă. Luăm de pe foc şi adăugăm untul şi ciocolata. Amestecăm până la omogenizare. La final adăugăm esenţa de rom. O lăsăm la răcit acoperită cu folie alimentară pentru a evita formarea crustei.
Asamblarea: Peste fiecare foaie punem câte 3 linguri de cremă. Avem grijă să lăsăm cremă şi pentru a pune deasupra. Învelim în folie alimentară şi aşezăm o greutate deasupra. După 3-4 ore îndepărtăm folia, tăiem marginile prăjiturii, apoi o porţionăm în fâşii de aproximativ 5-6 cm lăţime. Aşezăm o fâşie pe marginea unui fund, la marginea mesei şi tăiem în diagonală pe lateral pentru a obţine 2 prisme cu secţiune triunghi. Ungem cu cremă partea albă a triunghiurilor, apoi le lipim între ele pentru a obţine celebra formă de „Carpaţi”. Ungem cu cremă deasupra şi presărăm cu nucă sau nucă de cocos, după bunul plac. Prăjitura se taie în felii de 2-3 cm.