O rețetă clasică a salamului de biscuiți pe care food bloggerul @Mihai.gătește ne-o propune într-o formă ușor modificată, însă la fel de delicioasă.
Cum ar fi salamul de biscuiți dacă ar fi o tartă? Foarte bun, mai ales dacă l-ai umple cu cremă de ciocolată!
Cei de la Dr. Oetker adună rețete de dulciuri românești din toate regiunile și m-au invitat să reinterprez, cu ocazia asta, un desert clasic. Am ales salamul de biscuiți, pe care l-am transformat într-o tartă cu stafide, biscuiți și ciocolată.
Practic blatul este din salam de biscuiți, apoi urmează câte un strat de biscuiți și de stafide înmuiate în rom, unul de ciocolată, apoi încă unul de biscuiți și stafide și încă unul de ciocolată. Îți las ingredientele mai jos pentru această tartă, dar poți să o faci și cu rețeta de salam de biscuiți pe care o folosești de obicei, doar să fie ajustate cantitățile la dimensiunea formei tale de tartă.
Mie mi-a placut atât de mult rezultatul încât am făcut deja de 3 ori până acum această tartă-salam de biscuiți.
Apropo, pe www.dulceromanie.ro găsești mai multe rețete tradiționale cu care poți să te joci.
200 g biscuiţi populari/simpli
80 g zahăr
80 g unt moale
16 g cacao
40 ml apă
40 ml lapte
1 linguriță esență de rom
40 ml rom (optional)Pentru început, am mărunțit bine biscuiții și i-am amestecat cu cacao neagră. Am adăugat și untul și am dat Vjj la mixer din nou. Apoi am adăugat siropul de zahăr (am ținut zahărul și apa pe foc mic, câteva minute, până s-a format siropul). Am adăugat în compoziție și puțină esență de rom și laptele.
Se așează apoi salamul de biscuiți care s-a format într-o formă de tartă. Se tasează bine uniform și forma merge apoi la rece, pentru 1 oră, la frigider. După ce expiră timpul, se mai adaugă pe deasupra niște biscuiți rupți în bucăți de 1-2 cm și stafide ținute în rom timp de 30 de minute. Poți să pui stafidele în puțin rom atunci când pui forma la rece în frigider; când expiră timpul pentru tartă din frigider doar strecori stafidele și sunt gata.
300 g frişcă lichidă
300 g ciocolată neagră 75%
50 g biscuiţi populari/simpli
50 g stafide aurii
Am încălzit bine (dar n-am lăsat să fiarbă) frișca lichidă și apoi am turnat-o peste niște ciocolată mărunțită. După ce am lăsat-o 2 minute, am amestecat bine cu un tel până s-a format crema. Jumătate din cantitate a mers apoi peste tartă. Am mai pus un strat de biscuiți, unul de stafide și restul cremei de ciocolată.
La final, am aranjat cu o spatulă ciocolata, ca să fie uniform distribuită peste tartă și am lovit puțin forma de tartă, ca să iasă aerul prins de ciocolată.
Tarta salam de biscuiți va fi apoi gata de savurat după ce stă cel puțin 2 ore în frigider.
Pentru mai multe propuneri de deserturi și alte rețete delicioase pe care le pregătește food bloggerul Mihai, puteți afla detalii pe pagina lui de Instagram, aici